<= Secţiunea precedentă

ADN

● ADN-ul
Replicarea ADN
Transcrierea
Translaţia
Codon
Acizi nucleici

Secţiunea următoare =>

ADN-ul

           ADN-ul a fost descoperit în 1869. Cea mai mare parte a ADN-ului din celule este conţinut în cromozomi. ADN-ul este chimic foarte diferit de o proteină. ADN-ul este structurat ca o dublă spirală formată din două laturi care se înfăşoară în jurul unei axe comune. Fiecare latură este un foarte lung lanţ de nucleotide de patru tipuri, A,C, T şi G.

         Structurile chimice care disting nucleotidele se numesc baze. Bazele împreună cu o porţiune comună formată dintr-un zahăr (numit dezoxiriboză) şi un grup fosfat formeaza nucleotidele (v. Fig. ). Pe zahăr (pentoză) există două poziţii, notate  3’ şi 5’. Fiecare fosfat este legat cu două pentoze succesive, la poziţia  3’ a unuia şi 5’ a celui următor. Aceste legături zahăr-fosfat formează scheletul celor două laturi ale ADN-ului. Bazele celor două lanţuri sunt slab legate împreună în perechi complementare fie CG Fie AT. Astfel lanţurile au direcţionalitate (de la 3’ la 5’), şi secvenţa de baze de pe un lanţ determină secvenţă de pe celălalt, prin regula de complementaritate de mai înainte. Ordonarea liniară a nucleotidelor deytermină informaţia genetică. Datorită complementarităţii cele două lanţuri conţin aceeaşi informaţie, şi această redundanţă stă la baza mecanismului de reparare a ADN-ului. O genă este o porţiune a secvenţei de nucleotide care codează o proteină într-un mod care va fi detaliat în continuare. Variaţii în secvenţa unei gene constituie ceea ce numim alele, şi mutaţiile (modificări ale secvenţei, datorate unui agent perturbator, de exemplu, luminii ultraviolete) crează noi alele.

             Genomul este totalitatea ADN-ului stocat în cromozomii tipici ai fiecărei specii. Genomul conţine cea mai mare parte a informaţiei care determină proprietăţile unui organism.

            ADN-ul suferă replicări, reparări, rearanjări şi recombinări. Aceste reacţii sunt catalizate de enzime.